Selectati limba dorita

CUM NE AJUTA ANIMALELE SA NE ECHILIBRAM ENERGETIC


O altă viziune despre animale

Ştiai că animalele te pot ajuta să îţi extinzi abilităţile tale native şi să te vindeci de unele traume? 
O să-ţi explic aici unele din multele feluri în care animalele te pot ajuta!

O prietenă mi-a povestit că, în ziua în care îi murise căţelul, un pisoi alb, numai piele şi os, a aparut în sufrageria ei in mod neaşteptat. Acel pisoi, deşi la început s-a retras speriat de reacţia oamenilor din sufragerie, a revenit la scurt timp, de parcă ştia că trebuie să le aline suferinţa după pierderea căţelului lor drag. În seara aceea, pisoiul a început să toarcă sonor şi să se frece de faţa stăpânei, parcă spunându-i că totul va fi bine, chiar dacă era la prima lor întrevedere. Noul animal de companie i-a ajutat pe cei din familie să accepte mult mai uşor pierderea celui vechi.  
Nu trebuie să vă mire deloc această întâmplare, pentru că animalele ştiu întotdeauna de ce avem nevoie şi cum pot să ne ajute, aşa că avem datoria să le acordăm ajutorul atunci când au nevoie de noi. 

Am avut mereu animale de companie, în copilăria mea, ca şi acum. Când am acceptat că nu voi avea copii, am început să colecţionez, mai întâi peruşi, apoi pisici. Le multumesc tuturor acestor animalute si pasari ca m-au ajutat realmente sa-mi deschid chakrele, in special chakra inimii, m-au invatat ce inseamna iubirea sincera si atasamentul, pentru ca, din pacate, de la oameni nu am reusit sa invat asta. Oamenii sunt mereu ostili unii faţă de alţii şi de aceea ei nu pot crea aici imaginea lumii de Sus. In regnul animal însă totul decurge natural, firesc,dupa programul divin ce le-a fost inoculat animalelor la crearea lor. Lumea minerala, vegetala si animala sunt exact copia lumii lor de Sus, spre deosebire de cea a oamenilor care este încă diferită şi în curs de evoluţie, şi asta pentru că datorită minţii, oamenii îşi induc singuri blocaje.

Animalele se închină soarelui şi comunică cu el. De pildă, pisica mea caută toate locurile cu soare şi absoarbe toată energia posibilă, meditând. Lamele meditează zilnic la propriu, îngenunchind şi întorcându-se spre soare, la răsărit şi la apus. Dacă aş avea condiţii, mi-aş lua cu siguranţă nişte lame. Cineva mi-a spus că e o plăcere să le privească cum fac aceasta yoga naturală a lor.

Mamele animalelor sunt extrem de devotate puilor lor, pe care îi educă şi îi mustră doar prin muşcături uşoare şi mustrări blânde, niciodată cu furie ori violenţă. De exemplu, pisica mamă când îşi mustră puiul - îl apucă de pielea de la ceafă, o ridică puţin şi îi apleacă uşor capul în jos. Aşa poţi să faci şi tu dacă ai un  pui de pisică - este suficient ca să înţeleagă că a greşit. Oare de ce nu fac la fel şi mamele puilor de om?

Ce mi-ar mai place să am ar fi un cal, pe care să învăţ să-l încalec şi să pornim amândoi în călătorii zilnice. Calul are o forţă deosebită şi îţi dă şi ţie din forţa şi energia lui. De aceea nici nu e de mirare că războinicii, care pe vremuri luptau din şaua calului, erau de neînvins în bătălii.

Dacă începi să petreci mai mult timp în compania animalelor şi încerci să le înţelegi, o să vezi că ele chiar îţi vorbesc, comunică cu tine şi, cu timpul, o să înveţi limbajul lor şi chiar modalităţi de a le vindeca. Dacă îţi reduci mintea la tăcere şi te concentrezi, poţi auzi animalul vorbindu-ţi. Animalul trebuie dresat, educat, nu lovit, brutalizat. Trebuie sa-i  arati cu rabdare ce doresti de la el. Animalele vor sa invete multe lucruri de la noi, dar cand le lovim, isi pierd increderea si respectul pe care il aveau din instinct fata de oameni.

Eu mi-aş mai achiziţiona şi un viţel, un ţap, două capre, găini, raţe, curci, un porc, precum şi nişte prepeliţe, fazani, struţi şi chiar iepuri. Aş vrea să învăţ să comunic cu toate. 

Se zice ca Dumnezeu trimite mai întâi sufletul în corpul unui animal, iar prin animal el se va acomoda cu viaţa de pe Pământ şi obiceiurile oamenilor, va învăţa să se descurce singur şi să lupte pentru supravieţuire. După ce evoluează suficient, sufletul acela se va reîncarna pentru prima dată în om. Deci, când ucizi un animal, îi iei şansa de a învăţa şi de a-şi face evoluţia aici. Sufletele animalelor au raiul lor, ca şi plantele şi tot ce există şi are viaţă aici pe Pământ. 

În plan subtil suntem mult mai mult legaţi de animale decât ne-am putea imagina. Şi s-ar putea ca în altă viaţă să reîntâlnim energia lor subtilă reîncarnată în oameni, astfel că vom fi puşi în situaţia de a ne primi răsplata pentru ce am făcut ca să le ajutăm, sau ne vom primi pedeapsa dacă le-am făcut  rău, atunci când depindeau de noi. De aceea,  câteodată se petrec lucruri stranii între oameni fără să înţelegem de ce, aparent neavând nicio logică, nicio motivaţie. 

Animalele, ca şi plantele, îşi transmit unul altuia semnale care se propagă în tot regnul lor. Astfel te poţi trezi atacat într-o zi de un câine chiar dacă tu nu l-ai lovit exact pe acela, ci pe altul aflat la mare distanţă în timp şi spaţiu. Se întâmplă asta deoarece toate acţiunile tale sunt înregistrate în Cartea Mare a Naturii, de unde îşi iau automat informaţii sub formă de semnale toate fiinţele necuvântătoare. La fel si plantele, si pietrele, tot ce exista.

Vreau să vă relatez pe scurt o mică experienţă a mea legată de plante.
Am observat că sistematic toate plantele care mi se aduc sau pe care le aduc eu însumi în casa mea se usucă, nu rezistă, nu se dezvoltă, indiferent ce condiţii le-aş oferi şi cât le-aş îngriji. Într-o zi mi-am dat seama că undeva în trecut trebuie să fi avut o greşeală foarte mare astfel încât toate plantele mi-au devenit ostile, mă simt un duşman,un pericol. Am făcut o şedinţă de meditaţie concentrându-mă pe această problemă şi mi-am amintit brusc că aveam obiceiul să fac pe profesoara când eram un copil mic de vreo 4-5 ani taman cu florile din gradina unei mătuşi ce avea o curte minunată cu tot soiul de straturi de flori care mai de care mai frumoase. Şi în jocul meu, îmi imaginam fiecare floare ca fiind un elev. Bineînţeles că automat doamna învăţătoare descoperea cum cutare elev nu ştia lecţia, altul uitase poezia, şi tot aşa, astfel încât, pe lângă faptul că le certam în gura mare, luasem şi un beţigaş cu care să le altoiesc şi, în scurt timp,  ajunsesem să fac praf toate florile. Bineînţeles că s-au luat măsuri disciplinare şi educative împotriva mea, dar plantele nu m-au uitat, ele şi-au notat în Cartea Mare a Naturii că eu sunt un om care nu le vede frumuseţea, nu le iubeşte şi chiar le atacă. Amintindu-mi asta, am început să fac şedinţe de meditaţii pentru iertare şi, după ceva timp, am constatat că ultimele două flori pipernicite care erau pe cale să se usuce în apartamentul meu, au început să prindă viaţă. Acum au chiar si o aura, deci emana energie in jur.

Dacă plantele pot comunica astfel de informaţii de alertă între ele, vă imaginaţi că şi animalele fac acelaşi lucru.


Animalele sunt mult mai sensibile la atingeri decât oamenii. Dacă ai abilităţi, le poţi vindeca şi ridica energetic prin tehnica QT - Quantum Touch (vindecarea prin canalizarea energiei cuantice către locul care are nevoie de ea). Dacă o să poţi vindeca animale prin această tehnică, cu siguranţă ai abilităţi să vindeci apoi şi oameni şi chiar pe tine însuţi. Primul pas e să înveţi să auzi ce-ţi comunică animalele. Ele îţi vor spune întotdeauna ce probleme au, dacă le acorzi atenţia necesară şi le asculţi. Poţi primi o mulţime de informaţii de la animale prin chakrele tale din palme, dar mai ales prin chakra a treia şi a patra. 

Oferind iubire şi atenţie animalelor de companie, oferi în acelaşi timp un mare serviciu planetei, dar şi lui Dumnezeu, cel care le-a creat cu aceeaşi dragoste cu care ne-a creat şi pe noi, oamenii. Se spune că, gradul de civilizaţie al unui popor, se poate vedea cel mai bine din modul în care îşi tratează animalele.


Animalele îţi întorc iubirea multiplicată de sute de ori. Să nu uităm că este o iubire necondiţionată. Dacă o să ai ocazia să vezi un animal sau pasăre murind pe cale naturală, o să fi uimit constatând că ieşirea sufletului din corp produce aceleaşi spasme ca şi în cazul oamenilor. Crezi sau nu, animalele au şi suflet, şi corp energetic, ca şi oamenii. Dacă o să comunici cu ele şi o să le câştigi încrederea, o să descoperi singur cât de inteligente pot fi. 

De altfel în Europa de Vest, SUA şi Canada, de mult timp se practică terapia cu animale de companie, constatându-se că această terapie este benefică în tratarea multor afecţiuni, printre care hipertensiunea arterială, depresia, bolile cardiovasculare, etc.
Spre exemplu, torsul pisicii în braţe ajută la curăţarea energiilor negative din corpul tău, scade tensiunea arterială, previne atacul cerebral şi scade riscul de infarct.
Când mângâi un animal, se eliberează în corpul tău un hormon care îţi sporeşte capacitatea de a hrăni sufleteşte, atât pe el, cât şi pe oameni. 
E de dorit să-ţi dojeneşti întotdeauna animalul doar folosind vocea, nu mâinile sau alte metode ce presupun violenţă fizică. Astfel îţi vei  consolida rolul de protector în care poate avea încredere.
Animalele nu înţeleg furia şi violenţa oamenilor şi îşi pierd imediat respectul pentru tine dacă îţi ieşi din fire şi le loveşti. Dacă îţi vei folosi vreodată mâinile în gesturi furioase asupra lor, se vor feri întodeauna de tine şi de apropierea ta, din teamă. Astfel vei reuşi să pierzi comunicarea cu ele pentru totdeauna. Nu vei avea niciun câştig din asta.
Practicanţii QT (terapeuţi bioenergeticieni) înţeleg foarte bine ce le spun aici: încercând să înţelegi, să comunici şi să vindeci animalul prin metoda QT, te vei vindeca în acelaşi timp şi pe tine. Acest lucru se va întâmpla în mod automat. Atunci când îţi deschizi chakrele să-i vindeci pe alţii, din orice specie ar fi, te vindeci şi tu. Aceasta e frumuseţea medicinei energetice!
Animalele şi păsările au aura luminoasă şi te pot ridica şi pe tine energetic. Iată câteva poze cu aura unor animale şi păsări:



 





 
 



După cum se vede, cea mai mare şi mai puternică aură o are calul. Aura lui nici nu încape într-o fotografie.  
Acum puteţi înţelege ce rol benefic au toate animalele şi  păsările pentru planetă: ele dau energie pozitivă întregii noastre lumi. Universul ne transmite prin ele energie vitală, pe care ele o depozitează, o conservă şi o multiplică, ca şi oamenii. 

 La animale nu există blocaje energetice. La ele energia curge fără întrerupere şi de aceea sunt canale ideale de transmitere a energiei cuantice. 

 Cu alte cuvinte, divinitatea a creat nişte acumulatori de energie vitală (baterii biologice) care să fie transmiţători pe Pământ în flux continuu şi în acelaşi timp să ne şi ajute în diverse feluri, nemailuând în considerare faptul că ne şi îmbogăţesc şi înfrumuseţează planeta prin diversitate, forme şi culori create de adevăraţi designeri, pictori si artişti. Iată câteva frumuseţi ale creaţiei lor:









 
Cât de talentat trebuie să fii să proiectezi din neant asemenea frumuseţi ! Cei care ne-au creat sunt cu adevărat minunaţi din toate punctele de vedere.

Din toate aceste motive, animalele te ajută să te reconectezi cu momentul prezent şi cu planeta Pământ. În consecinţă, sunt benefice în tratarea demenţei senile, a sindromului down, a Alzheimer-ului, anxietăţii, sindromului suicidar, dar şi a autismului. Dacă dorm în apropierea ta, îţi pot transmite energii pozitive în timpul somnului, ajutându-te astfel să-ţi elimini propriile tale blocaje şi probleme care decurg de aici.


 Animalele părăsite, care au suferit diverse traume şi maltratări, pot avea aura închisă pentru că li s-au indus vibraţii energetice negative. Într-un mediu cu vibraţii joase şi ele se pot molipsi şi căpăta energii negative. De aceea, feriţi-vă să maltrataţi, loviţi sau mai rău, să torturaţi animalele, ca şi să părăsiţi animalele dumneavoastră de companie lăsându-le de izbelişte. Prin asta veţi face un deserviciu planetei şi, conform legii rezonanţei, Universul vă va reîntoarce înapoi acele coarde energetice negative pe care le-aţi creat.





CUM SĂ-ŢI VINDECI ANIMALUL DE COMPANIE

Nu trebuie să ai reţineri în aplicarea acestui exerciţiu pe animalul tău de companie, chiar dacă nu este bolnav sau rănit. Atingerea vindecătoare nu va face decât să sporească iubirea dintre voi.
  1. Stai liniştit lângă animalul tău de companie, fără ca nimic să nu-ţi distragă atenţia, nici măcar televizorul. Spune: intenţionez să îmi deschid toate chakrele cu scopul de a auzi ce are de spus câinele/pisica/hamsterul/papagalul/... meu.
  2. Atinge-l pur şi simplu peste tot şi în acelaşi timp ascultă atent. S-ar putea, dacă ai simţul auditiv avansat, să percepi cuvinte sau propoziţii, sau să percepi prin mâini, ori prin oricare dintre chakre, în special a treia şi a patra, ce simte şi ce gândeşte animalul tău. Iubirea dintre tine şi animalul tău de companie va deschide chakra inimii şi va declanşa şi la tine procesul de vindecare de orice traumă legată de relaţii interumane pe care ai suferit-o. 
  3. Indiferent dacă ai înţeles sau nu ce a vrut să-ţi comunice animalul tău de companie, continuă "să vorbeşti" cu el prin atingere. Fă-o întotdeauna printr-o mângâiere blândă şi foloseşte întodeauna palmele, pentru că ele conţin chakre importante. Nu uita că animalele reacţionează cu o mare sensibilitate la atingerile omului. Din cauza asta, ele suferă de mult mai puţine blocaje energetice decât noi. 
Aplică acest exerciţiu zilnic şi chiar de mai multe ori pe zi. Îţi va spori iubirea şi comunicarea cu animalul de companie şi pe tine te va vindeca (în timp),  de multe traume şi afecţiuni, dar şi de blocaje energetice.

 De fiecare dată când faci un act de bunătate, când vezi primul zâmbet al unui copil, frumuseţea glorioasa a unui asfinţit, sau când ai grijă de un animal care are nevoie de asta, ajuţi Pământul. Acest tip de sentimente şi acţiuni sunt pline de o Lumină care ajută corpul planetar al Pământului să se vindece de milenii de abuzuri şi neglijare, iar vizualizarea planetei în lumina albă–aurie este un mod minunat de a ajuta la înălţarea vibraţiilor întregii noastre lumi.
 


*   Scrisori către Neale   *
 
Pisicuţa mea iubitoare mă va mai ţine minte, atunci când voi muri?
 
Dragă Neale,
 
Am fost depresivă toată viaţa mea. Acum, trebuie să fac ceva de neconceput, pentru pisica mea. Să o eutanasiez. Îşi va mai aminti de mine, atunci când ne vom întâlni din nou?
De asemenea, iau în considerare şi sinuciderea deoarece nu vreau să trăiesc fără ea.
 
Răspunsul lui Neale

Dragă prietenă,
 
Să te sinucizi pentru că nu vrei să trăieşti fără pisica ta, este ultimul lucru pe care spiritul care este pisica ta, ar vrea să îl faci. Este ultimul lucru pe care spiritul, care este Viaţa, ar vrea să îl faci. Viaţa ta fizică e un dar menit să fie folosit în scopul minunat de a experimenta cel mai mare adevăr spiritual despre tine – care este adevărul propriei tale divinităţi. "Acasă cu Dumnezeu, într-o viaţă care nu se sfârşeşte niciodată"  ne spune că sinuciderea nu face nimic ca să ne rezolve problemele pământeşti actuale, deoarece primul lucru pe care îl facem, atunci când ajungem „de cealaltă parte”, este să ne hotărâm să ne reîntoarcem încă o dată, în viaţa fizică, ca să ne confruntăm cu acelaşi set de circumstanţe şi condiţii care ne-au condus la sinucidere.
Scopul vieţii este să folosim aceste circumstanţe şi condiţii – şi nu să le evităm. Există remedii pentru depresie – atât spirituale, cât şi fizice, care îţi pot fi de foarte mare ajutor în viaţă. Te îndemn să profiţi de ele. Dacă doreşti să ai o perspectivă spirituală asupra sinuciderii – şi, de fapt, o perspectivă asupra raţiunii de a trăi – poate că vrei să citeşti cartea  "Acasă cu Dumnezeu, într-o viaţă care nu se sfârşeşte niciodată." Este o carte extraordinară.
Răspunsul meu la întrebarea ta specifică este da, cred că pisica ta şi orice vieţuitoare care ne-a iubit – îşi va aminti de noi, atunci când ne vom reîntâlni.
Îţi trimit iubire şi încurajare.
Îţi mulţumesc că mi-ai scris.

Neal Donald Walsch
 

Doamna cu pricina nu mai putea trăi fără pisicuţă pentru că era într-un gol de energie, fiind lipsită brusc de surplusul de energie cuantică pe care-l primea de la pisica ei aproape permanent.

(Observaţie: La fel se întâmplă şi cu mamele care nasc, fiind într-un dezechilibru ernegetic o perioadă deoarece fiinţa din interiorul lor le aducea un plus de energie. Depresia postnatală ar putea fi tratată foarte bine şi cu ajutorul terapiei QT care le-ar  reechilibra energia corpului.)

Iată de ce trebuie să iubim animalele ! E una din multele căi prin care divinitatea a vrut să ne ajute dar noi suntem orbi şi nu le vedem. Le putem vedea doar dacă ne deschidem inima şi-l iubim pe Dumnezeu şi întreaga sa creaţie, eliminând orice gând distructiv, negativ, de supărare sau ură. 

Iată cât de util poate fi un căţel dacă ştii să comunici cu el !






IUBIŢI ANIMALELE ! DUMNEZEU LE-A CREAT PENTRU NOI! ELE FAC PARTE DIN ACEEAŞI MARE FAMILIE IUBITOARE A PLANETEI NOASTRE!
  
Numai iubind oamenii şi animalele vei putea obţine "pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere" (Filipeni 4:7) şi sper că îţi doreşti asta. Această lume nu a fost creată pentru tine în mod special, ci tu ai şansa de a face parte din ea şi trebuie să apreciezi, să iubeşti şi să te bucuri de tot ce există. Dacă nu faci bine lumii şi planetei pe care locuieşti, cel puţin nu fă rău şi nu distruge nimic din ce a creat aici Dumnezeul nostru.
  


CUM O SĂ AJUNGEM LA PACEA LUI DUMNEZEU ?


Pe Terra, au existat mai multe rânduri de civilizaţii. Dar înainte tuturor oamenilor, au existat fiinţele necuvântătoare, ele fiind primele create. Într-o anumită etapă a evoluţiei lor, energia sufletelor lor a fost transmutată prin reîncarnare în trupurile oamenilor abia creaţi. 
Înainte deci ca oamenii să fie ce sunt, ei au existat ca şi energie, ca şi suflete, în corpurile animalelor, aceea fiind de fapt prima etapa în evoluţia lor. Scopul final e ca fiecare om să evolueze atât de mult până când va deveni o entitate ce va fi conştientă de propria sa energie şi de modul în care o poate folosi, deci când va deveni un (fel de) dumnezeu.

Poate că o să spuneţi: chiar dumnezeu e mult prea mult pentru om. Dar de ce să fie prea mult, când primii oameni au fost creaţi de Dumnezeu probabil din propriile lui celule stem, şi prin urmare noi purtăm în celulele noastre, în stare latentă, genetica lui Dumnezeu însuşi ?!? Că nu suntem încă treziţi spiritual să înţelegem aceste lucruri, asta e altă problemă. Tocmai de aceea am şi fost iertaţi până acum pentru toate prostiile pe care le-am făcut. Dar cei care se vor trezi şi vor reuşi să evolueze până la nivel de dumnezeu, vor avea viaţă de apoi, adică vor fi parte din noua civilizaţie ce va fi creată, dar nu aici, pe Pământ. În momentul acela, toţi cei evoluaţi până în acel stadiu se vor muta pe o altă planetă, poate într-o altă galaxie, ce le va oferi mult mai multe posibilităţi decât pământul şi unde nu vor mai munci atât de mult în plan material.

Aşa au procedat şi lumile ce ne-au precedat, din care unii mai vin din când în când să ne viziteze

 Prin urmare, sufletele animalelor din lumea noastră sunt pregătite pentru lumea ce va veni după noi, de aceea ele stau pe lângă noi să înveţe să trăiască ca oameni şi în acelaşi timp să ne ajute. De aceea am fost creaţi pe planeta asta, oameni şi fiinţe necuvântătoare, ca să ne facem evoluţia muncind în lumea materială, să dobândim această experienţă aici, iar când vom ajunge la final, cei care vor ajunge pentru ca mai sunt şi care se pierd pe drum, vor popula spaţiul infinit de sus, lăsând Pământul animalelor. Va începe un nou ciclu cu o alta lume aici, începând de la reîncarnarea sufletelor din animale în trupuri de oameni până vor atinge şi ei stadiul de dumnezei. Toate etapele însă vor fi aceleaşi, pentru că tot ce ni s-a întâmplat nouă trebuia să se întâmple pentru a evolua şi a ajunge unde trebuie, la punctul final. Dar mai e până acolo, pentru că atunci când vom şti să ne folosim de propria noastră energie, ne vom debarasa de toată tehnologia actuală. Deci şi teoria evoluţiei este adevărată, ca şi cea a creaţiei iniţiale, dar explicate prin prisma energiei, a vibraţiilor şi a reîncarnărilor. 
Până în secolul IV d.Hr. toată omenirea era conştientă de ciclul reîncarnărilor, însă preoţii au considerat de cuviinţă să ascundă asta şi să scoată reîncarnarea din toate cărţile sfinte din considerentul că, dacă oamenii ştiu acest lucru, nu mai muncesc suficient în viaţa curentă pentru evoluţie. Dar iată că din această cauză  multe lucruri spuse de Iisus şi lăsate ca program în  Evanghelii nu au mai fost înţelese pe deplin sau chiar deloc.
Dacă o să căutaţi explicaţii la toate aceste lucruri în lumea materială, terestră, nu o să le găsiţi niciodată şi o să vă blocaţi singuri evoluţia. Oricum, au fost deja mult prea mulţi ani de regresii şi stagnări. Să nu uităm că Dumnezeu nu a creat această lume cu sapa, lopata, buldozerul şi macaraua, deci prin această prismă trebuie să judecăm lucrurile, nu pe baza principiilor mecaniciste, ca până acum.

Faptul că sufletele noastre au locuit iniţial în corpuri de animale explică toată ostilitatea dintre oameni, toată teama şi răul reciproc pe care şi-l fac pentru că, trăind ca animale, au trecut prin foarte multe încercări, s-au chinuit să supravieţuiască şi au fost mereu în alertă, trăind cu teama să nu fie atacaţi, mâncaţi, exterminaţi. Încă nu am depăşit această teamă, deci suntem încă destul de jos pe scara evoluţiei.

17.
Si mi-am zis in inima mea:
- Si pe cel drept, si pe cel nelegiuit ii va judeca Dumnezeu,
ca va fi o vreme pentru tot lucrul
si pentru toata fapta.
Iov 35:14, Ps 57:11, Ecc 12:14, Sol 1:9

18.
Zis-am eu in inima mea
cu privire la fiii omului:
- Dumnezeu ii va judeca;
iar aceasta, ca sa le arate ca ei nu sunt decat dobitoace;

19.
ca faptul fiilor omului
si faptul dobitoacelor
in sinea lor sunt un singur fapt;
cum e moartea unuia, asa-i si moartea celuilalt;
si'n unul, si'n altul e aceeasi suflare.
Prin ce e omul deasupra dobitocului?:
prin nimic, caci toate sunt desertaciune.
Ps 48:12, Ps 48:20, Ecc 3:20

20.
Toate se duc in acelasi loc;
toate din tarana s'au facut
si toate in tarana se vor intoarce.
Fc 2:19, Fc 3:19, Ps 145:4, Ecc 3:19, Ecc 12:7

21.
Cine oare stie daca suflarea fiilor omului se urca'n vazduh
sau daca suflarea dobitoacelor se coboara'n pamant?
Sol 2:3, Sir 16:30

22.
Si am vazut ca pentru om nimic nu-i bun
decat ca el sa se veseleasca in lucrarea sa;
ca aceasta e partea lui.
Caci cine oare-l va duce sa vada ceea ce va fi dupa el?
Ecc 2:24, Ecc 3:12, Ecc 5:18, Ecc 8:15

Biblia, VT, "Eclesiastul".

Pentru a trece în etapa superioară de evoluţie, trebuie aplicată în practică filozofia lui Iisus la scară planetară, pentru că până acum ea a fost doar scrisă în Evanghelii şi a rămas acolo, dar în sufletul creştinilor nu, şi nici în viaţa reală. Acest lucru trebuie sa înceapă de undeva, poate cu câteva mii de oameni care cred în asta şi îşi asumă toate riscurile, urmând să se extindă apoi la milioane de oameni, iar restul se vor molipsi cu timpul. Este absolut necesar, ca să putem evolua, să facem eforturi să ne debarasăm de individualism, de egoism, de ostilitatea şi teama faţă de semeni, trebuie să devenim buni, plini de compasiune, să ne transmitem unul altuia iubire prin chakra inimii, să devenim toleranţi, iertători şi chiar să întoarcem obrazul celălalt ca pe un reflex firesc. Trebuie sa terminăm cu haosul actual al lumii şi să începem construirea civilizaţiei solare, unde ordinea şi armonia să tindă spre desăvârşire. În acel mediu toţi oamenii vor avea condiţiile necesare să evolueze spiritual, să se înalţe, să se transforme în ceea ce e programat să devină încă de la începuturi. În acel mediu chiar şi animalele, toate fiinţele necuvântătare, vor evolua spre fiinţe mult mai inteligente, pentru că nu vor mai fi ucise pentru carnea lor, bătute, maltratate, nu vor mai trăi cu teamă ca acum şi îşi vor recăpăta încrederea în oameni. La fel şi plantele mineralele, şi ele vor avea un mediu de vibraţii mai înalte în care vor putea evolua spre lucruri mai subtile, mai fine, vor fi încărcate cu o altă energie. În tot acest timp nici Universul, nici lumea lui Dumnezeu şi nici Dumnezeu însuşi nu rămân pe loc, ci sunt supuşi unui acelaşi proces de evoluţie, de transformare continuă spre ceva tot mai sublim, mai înalt. Chiar şi Iisus, cel pentru care este pregătită această lume, evoluează. El este lângă Dumnezeu Tatăl să înveţe cum să se ocupe de noi şi să ne conducă spre desăvârşire atunci când va fi momentul. Pentru fiecare lume care a fost creată pe Pământ, Dumnezeu a creat şi un Iisus care ulterior a preluat-o sub oblăduirea sa. Dumnezeu rămâne însă, pentru veşnicie, Împăratul Suprem, Creatorul tuturor lucrurilor şi cel care asigură perpetuarea tuturor acestor forme de existenţă, de energie şi de viaţă în spaţiu infinit şi timp nedeterminat. 

Iisus va veni să ne conducă atunci când vom fi pregătiţi pentru asta, adică atunci când vom fi suficient de evoluaţi şi vom înţelege toate lucrurile. El ne va arăta drumul şi ne va conduce spre Galaxia mamă, cea care ne este predestinată nouă, iar de acolo îi vom veghea şi ajuta pe vitorii oameni de pe Terra, cei care acum trăiesc printre noi ca fiinţe necuvântătoare. Dar până atunci, de noi toţi se ocupă Dumnezeu Tatăl. Deci conectaţi-vă la El şi astfel veţi primi direct energia de care aveţi nevoie pentru a vă transforma.

Da, fiecare trebuie să înceapă transformarea cu el însuşi  luându-l pe Dumnezeu ca etalon, preluând mentalitatea Soarelui si aplicând programul pe care ni l-a lasat Iisus în Evanghelii, dar cel original, nemodificat de oameni. Trebuie restabilit adevărul originar, şi acel adevăr va produce cu siguranţă o revoluţie în conştiinţa tuturor oamenilor. Nu e suficient să ne închinăm, să ne rugăm, trebuie să începem să ne transformăm. Dumnezeu nu a creat sclavi, ci viitori dumnezei pentru spaţiul infinit de sus, pentru a mări lumea lui cu noi entităţi care să-i semene şi care să-L iubească. Nu degeaba a spus că a creat omul după chipul şi asemănarea Lui, nu-i aşa? Înseamnă că etalonul nostru trebuie să fie chiar El. 

Deci uite, acum eu încep transformarea cu mine, tu cu tine, si alţii se vor molipsi de la noi. Totul e să fim  perseverenţi şi să nu ne abatem de la calea ce o avem de urmat.  Mentalitatea Soarelui l-a inspirat şi pe Iisus, pentru că Soarele iubeşte tot ce există, el luminează şi ajută cu energia lui pe toată lumea, pe cel rău ca şi pe cel bun, pe cel prost ca şi pe cel deştept, pe cel urât ca şi pe cel frumos, şi aşa mai departe, pentru că tot transmiţându-le tuturor energie benefică, aceştia, absorbind-o,se vor transforma puţin câte puţin, cu toţii, în ceea ce trebuie să fie. Aşa trebuie să facem şi noi. Fiecare dintre noi va trebui să îşi propună să fie un soare pentru ceilalţi oameni, pentru animale, pentru tot ce există şi, chiar dacă ceilalţi ne sunt ostili sau ne fac rău, cu timpul îi vom schimba prin energia pe care le-o vom transmite.

De la Soare s-a inspirat şi Iisus când a propovăduit iubirea şi iertarea aproapelui, cînd a spus că trebuie să întorci şi obrazul celălalt când eşti lovit şi să-i dai celuilalt şi cămaşa atunci când îţi cere haina. Iisus îi punea pe cei care îl urmau să-şi vândă toată agoniseala şi să dea banii comunităţii. El înţelegea lumea în acest fel: că noi oamenii trebuie să folosim şi să împărţim totul egal, să ne ajutăm unii pe alţii, pentru că tot ceea ce ne-a lăsat aici Dumnezeu este pentru toată lumea şi mai ales nu ni le-a vândut pe bani, ci ni le-a dat gratis, tuturor. Iisus ştia bine că nici averile, şi nici hotarele ţărilor nu sunt importante, pentru că noi nu suntem făcuţi să rămânem pe planeta aceasta, aici doar evoluăm spre ce trebuie să fim şi nu putem evolua fără să fim uniţi şi fără să ne ajutăm unii pe alţii. De aceea a spus: iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi, celălalt fiind doar o altă imagine a ta, o alta varianta a ta.

 Venirea lui Iisus pe Pământ, practic, a marcat momentul când lumea trebuia să devină umană şi să se transforme dintr-o lume sălbatică într-una spirituală. Această tranformare încă nu a reuşit în totalitate. Trebuie să mai muncim la ea cu toţii.
 
Poate că mai e mult până la final, însă odată vom ajunge şi acolo, pentru că ne vom tot reîncarna aici, până ne vom lumina şi trezi cu toţii şi vom înţelege ce avem de făcut, cum trebuie să trăim şi ce trebuie să fim şi să devenim. Desigur, cei care nu vor reuşi să ajungă la nivelul la care trebuie, vor rămâne aici cu animalele, să reia toate ciclurile de la capăt.

Vă urez drum drept şi lumină !

Asa sa fie !

S E R E N A





Efectul terapiei cu animale în autism:





Dacă ţi-a plăcut asta, acum citeşte  neapărat şi :


© Copyright 2015 Max's concept

Un comentariu:

  1. Interesant articolul si foarte complex. Am vazut si pe Discovery sau national geographic un documentar parca sau era doar o secventa ( nu mai tin minte exact ) despre beneficiile terapiei cu animale.
    Foarte intersant cum te influentiaza pozitiv si energetic auroa animalelor.

    RăspundețiȘtergere