Selectati limba dorita

REIKI TIBETAN



REIKI aparţine tuturor, pentru că este energia universală care penetrează tot. 
REIKI înseamnă de fapt energie vitală universală. Această energie extraordinară de vindecare se transmite prin mâinile practicantului de Reiki. 
Reiki acţionează pe toate planurile: fizic, psiho-emotiv şi spiritual. Ea trezeşte forţele de autosugestie, este întotdeauna disponibilă şi poate fi utilizată fără niciun pericol. Ea sprijină şi întăreşte procesul de vindecare în tratamentele terapeutice precum: alopatia, reflexologia, acupresura, diferitele forme de masaj. Asemenea psihoterapiilor, este o metodă de sprijin foarte utilă tuturor celor care exercită o profesie medicală sau paramedicală.
Cel care practica Reiki este întărit în timpul şedinţei, el servind drept "canal transmiţător" al "forţei de viaţă universale" fără a simţi vreo pierdere de energie în timpul tratamenului, ba din contră, simţindu-se tonificat în final, proaspăt şi bine-dispus. Iniţiatul poate practica Reiki pe el însuşi sau pe oricare altă persoană care simte nevoia. Metoda Reiki este la îndemâna fiecăruia, nefiind necesară o cunoaştere specială. Un singur lucru e important: dorinţa sinceră de a servi drept canal pentru această energie universală. Reiki nu intră în conflict cu practicile religioase, meditative sau de iniţiere. Unii o percep ca pe o medicină blândă, alţii ca pe un mijloc de dezvoltare spirituală. Fiecare însă poate găsi în ea o sursă de îmbogăţire personală. 
Reiki este un cuvânt care desemnează deopotrivă: Energia Universală a Vieţii, Cunoaşterea iniţiatică a acestei energii şi o metodă ce permite transmiterea ei.
Această ştiinţă a "Energiei Universale a Vieţii" a fost redescoperită spre sfârşitul secolului al XIX-lea, de un călugăr japonez numit Mikao Usui, într-un text budist ce data din secolul al V-lea î.Hr. Importată în Statele Unite după cel de-al doilea Razboi Mondial, Reiki este cunoscută îndeosebi de practicanţii de medicină alternativă şi de mediul paramedical ca metodă de tratament natural prin punerea mâinilor.
Metoda Reiki este la îndemâna fiecăruia, nicio cunoaştere specială nefiind necesară. Singurele calităţi cerute pentru a avea acces la Reiki sunt: o minte deschisă, dorinţa de a învăţa, dorinţa sinceră de a folosi drept canal pentru această energie universală şi dorinţa de a folosi ceea ce învăţăm în scopul ameliorării propriei vieţi, dar şi a celorlalţi. 
"Reiki" este un cuvânt japonez a cărui pronunţare aproximativă este "lei-ki", deoarece japonezii nu cunosc "r"-ul nostru. Este de origine shintoistă (Shinto a fost religia oficială a Japoniei până în 1945) şi desemnează ceva ce nu vedem, dar simţim.
În limba chineză se pronunţă Ling-Tch'i (Qi) si poate fi tradus prin "influx transcendent". De fapt nimeni nu poate trăi fără Reiki, întregul Univers fiind impregnat cu această energie, ea existând şi în noi înşine. Adevarata noastră natură este Reiki şi scopul iniţierii în Reiki este să ne dezvăluie şi să ne facă cunoscută această singură şi ultimă Realitate, care nu va muri niciodată. Este şi scopul oricărei iniţieri autentice.
Iniţierea în Reiki permite rearmonizarea acestei energii vitale personale (Ki) cu energia vitală universală (REI). Acest lucru diferenţiază Reiki de celelalte metode de sănătate naturală şi de dezvoltare personală. 
(SEI-REI înseamnă Duhul Sfânt). În Reiki, iniţierea îşi găseşte sensul antic şi sacru de foarte puternică transmitere de energie, în mod direct de la maestru la elev, nu prin formare, ci prin rezonanţă. Efectul său instantaneu constă în redeschiderea unui canal de acces la energia universală de viaţă. Iniţierea se bazează pe cunoaşterea legilor care conduc universul: simboluri, unde de formă, sunete ce permit captarea energiei pentru a o transmite. Iniţierea poate fi facută doar de un Maestru Reiki care a primit deja mai multe grade de iniţiere şi a practicat cel puţin trei ani. Pentru a iniţia, Maestrul Reiki utilizează un ritual. Iniţierea în primul grad se face în patru ritualuri împărţite în minimum două zile, ideal fiind să fie făcută în patru zile. Unul din motive poate fi acela că, după Medicina Tradiţională Chineză (MTC), energia vitală a corpului (Qi) parcurge cele douăsprezece meridiane în 24 de ore. Aşadar, un singur ritual pe zi îi permite organismului în ansamblul lui "să digere" mai bine impactul energetic adus de fiecare iniţiere. Indiferent de ritualul utilizat, el trebuie să permită deschiderea (activarea) centrului coronar, canalizarea energiei Reiki în mâini, întărirea sistemelor nervos şi energetic al organismului şi fixarea definitivă a capacităţii de a capta energia Reiki. Iniţierea este pe viaţă. Dar iniţierea nu este un scop în sine, mai trebuie ca noul iniţiat să practice în mod regulat autotratamentul şi să ducă o viaţă sănătoasă, în armonie cu legile vieţii şi ale universului. 
Reiki nu este doar o metodă de vindecare, aşa cum e prezentată din ce în ce mai des, ci mai ales o cale spirituală iniţiatică. Reiki nu aduce doar o soluţie problemelor noastre fizice sau emoţionale, ea permite şi regăsirea sensului profund al existenţei, înţelegerea şi acceptarea evenimentelor care se produc, armonizarea cu natura şi cu "Realitatea".
Din momentul în care o persoană devine conştientă de propria-i Divinitate şi de cea a oricărei vieţi din jurul ei, se produce vindecarea corpului. Dacă găsiţi Pacea Inimii, veţi fi, fără să trebuiască să atingeţi pe cineva, de un mare ajutor şi de o mare consolare pentru persoanele din anturajul vostru. Daca veţi fi nevoiţi să alinaţi durerea cu mâinile, o veţi face cu mult mai bine dacă veţi fi găsit Pacea şi Bucuria Inimii şi veţi conştientiza prezenţa acestei Păci şi a acestei Bucurii în inima celuilalt, chiar dacă el însuşi nu e conştient.
Toţi Maeştrii spirituali învaţă că Reiki este începutul oricărei vieţi umane. Din acest motiv, Reiki se adresează oricărei persoane dornice să realizeze acest scop.
Odată iniţiat, Reiki poate fi practicat pe propria persoană prin autotratament sau pe oricare alta care simte nevoia. Punerea mâinilor pe o parte a corpului destinde, relaxează, calmează prin căldura degajată. Efectul de relaxare este deseori rapid şi eficace. Pentru unii calmează mentalul, lăsând loc unei senzaţii de bunăstare, de pace şi luciditate.
După o şedinţă care durează aproximativ o oră, este necesară o pauză scurtă. În zilele urmatoare, o oboseală sau dureri pot apărea şi dispărea aproape instantaneu, lăsând loc unei senzaţii de bunăstare. Reacţia indică o nevoie de energie.
Energia Reiki este foarte puternică şi penetrează sub formă de vibraţii, de unde de diferite frecvenţe resimţite ca o căldură intensă, furnicături, frisoane, o senzaţie de rece, etc., în funcţie de personalitatea, sensibilitatea şi nevoile persoanei.
Forţa şi înaintarea curentului de energie depind în totalitate de nevoile receptorului. însăşi energia, dotată cu o inteligenţă mai vastă decât a noastră şi lipsită de prejudecăţi, ştie unde să se îndrepte spre adevăratele cauze ale bolii, neoprindu-se doar la simptome. Intră în joc straturile profunde şi inconştiente ale fiinţei, îmbibate de energia Reiki. Organele sau ţesuturile devitalizate care primesc Reiki reînvie. Blocajele musculare sau emoţionale cedează în faţa aportului suplimentar şi repetat de energie, permiţându-i individului să evolueze fizic şi mental în mod diferit. Cel care oferă Reiki este şi el întărit în timpul şedinţei, având în vedere că  nu-şi utilizează propria energie, ci serveşte doar de "canal transmiţător" al "Forţei de Viaţă Universale". El nu va resimţi nicio pierdere de energie, nicio oboseală, fiind în acelaşi timp REVITALIZAT el însuşi.
În plus, energia curgând în sens coronar (cap) spre mâini, practicianul Reiki nu dobândeşte energiile negative ale persoanelor tratate, el fiind astfel PROTEJAT. 
Trebuie ştiut însă că Reiki nu vindecă tot, dar este un ajutor preţios oricărei terapii, putând să conducă şi la tratamente care vor alina durerea bolnavului.

CELE 10 VIRTUŢI ALE REIKI
Reiki întăreşte şi accelerează procesul natural de vindecare.
Reiki vitalizează corpul şi spiritul.
Reiki restabileşte armonia psihică şi bunăstarea sufletului.
Reiki acţionează pe toate planurile: fizic, psihic, emoţional şi spiritual.
Reiki regularizează sistemul energetic.
Reiki dizolvă blocajele şi favorizează relaxarea totală.
Reiki stimuleaza relaxarea totală.
Reiki stimulează eliminarea toxinelor.
Reiki se adaptează nevoilor naturale ale receptorului.
Reiki acţionează şi asupra animalelor, plantelor şi situaţiilor.
Reiki este o metodă de vindecare holistică extrem de simplă şi de plăcută.


REGULA DE VIAŢĂ A PRACTICANTULUI DE REIKI
Din acest moment nu te înfuria.
Nu-ţi face griji.
Numără iertările.
Trăieşte cinstit.
Fii bun faţă de tot ce traieşte.
                  Doctor Mikao Usui

Ce simţim când primim Reiki de la un practicant ?
Unii simt Reiki ca pe o energie umedă sau caldă, alţii nu simt nimic. Dacă nu simt nimic, nu înseamnă că nu primesc Reiki, ci doar că nivelul lor de sensibilitate nu este la fel de ridicat ca al altora. În final, persoana îşi poate simţi capul uşor. Este indicat să nu se ridice prea brusc.

Cine sunt transmiţătorii de Reiki ?
Transmiţătorii de Reiki sunt oameni din  toate clasele sociale, rasele sau ocupaţiile, care au primit "cheile" de intensificare a energiei din partea unui Maestru Reiki calificat. Cei care continuă să împărtăşească şi să înveţe acest sistem sunt "predestinaţi să purifice planeta". Mulţi sunt chemaţi, puţini sunt aleşi. 

Reiki este un foarte bun asociat altor tratamente şi terapii, cum ar fi: reflexologia, masaj, acupresură, psihoterapii, etc., dar nu înlocuieşte tratamentele medicale.
Reiki poate fi combinată cu yoga, meditaţia şi orice altă metodă de dezvoltare personală.
Reiki nu poate fi niciodată periculoasă. Ea se adaptează mereu la nevoile naturale ale persoanei care o primeşte. 
Reiki este disponibilă în permanenţă. Cu cât utilizaţi mai mult Reiki, cu atât forţa energiei va fi mai mare.
Reiki este în mod special recomandat după o intervenţie chirurgicală.
Reiki trece prin haine, ghipsuri, centuri, bandaje, etc.
Dacă începeţi un tratament cu Reiki, este recomandat să faceţi 4 şedinţe în 4 zile consecutiv.

Nu uitaţi că energia Reiki nu acţionează decât într-un sens POZITIV şi în funcţie de ceea ce e bun pentru persoana care primeşte.

Cel care va merge la şedinţele Reiki doar ca să dovedească faptul că metoda nu are niciun efect posibil, indiferent de condiţii, acela va rezista valului de energie şi nu o va primi, mai ales că în perioada tratamentului va fi plin de tensiune, de teamă, de îndoială şi de scepticism. De asemena, va combate orice schimbare interioară şi va rezista la orice fel de armonie în templul său corporal. Cel care nu e el însuşi convins de ceva, acela nu va putea fi convins de nimeni altcineva. De altfel, toată lumea are liberul arbitru şi acest lucru trebuie respectat.
Sunt şi cazuri în care Reiki "eşuează", atunci când voinţa pacientului de a fi vindecat este un "alibi". În mod subconştient, pacientul nu doreşte să fie vindecat sau să fie din nou sănătos. Mai multe persoane se agaţă de o stare de indispoziţie sau boală pentru că o consideră avantajoasă pentru ele. Pentru mulţi este  modalitate de a obţine atenţie şi simpatie sau de a fi scutiţi de unele munci şi sarcini. Alţii pot crede că Reiki este un mod mai degrabă ciudat de tratament decât o cale de transmitere spirituală.


Practicanţii Reiki au diferite grade de iniţiere:
  1. Gradul întâi - corpul
  2. Gradul al doilea - mentalul
  3. Gradul al treilea - conştiinţa.
 Gradul întâi - corpul, este accesibil tuturor. Învăţătura cuprinde: istoria Reiki, autotratamentul, tratamentele pentru oameni, pentru animale şi plante, tratamentul rapid, echilibrarea centrelor energetice, dar şi învăţăturile pentru aplicarea lor.
Formarea se face  în 4 seri sau în 2 zile în care elevii primesc iniţierea compusă din patru ceremonii rituale sau "armonizări", punând în acţiune la iniţiaţi capacităţi de canalizare a Energiei Universale, corespunzând celor 4 tratamente de bază care constituie un proces de vindecare. Pentru autotratament  este suficient gradul întâi de iniţiere aşa încât nu mai aprofundăm deocamdată şi celelalte etape de iniţiere.

AUTOTRATAMENTUL
Poate fi practicat în orice moment al zilei, ca să vă tonificaţi când sunteţi obosiţi şi să vă relaxaţi când sunteţi stresaţi. Rămâneţi în fiecare poziţie cel puţin un minut, trei minute sau mai mult, dacă aveţi timp.
Poziţiile de bază acoperă organele, glandele şi chakrele, permiţându-vă reîncărcarea rapidă şi completă.
Puteţi inventa ce poziţii doriţi, urmându-vă întotdeauna intuiţia. De exemplu, dacă aveţi o problemă fizică sau un blocaj emoţional în zona gâtului, insistaţi pe această parte a organismului.
Tratamentul se face după ce vă spălaţi pe mâini şi întotdeauna cu degetele strânse, lipite şi ţinute paralel.
Poziţia 1: CAP - cu mâinile la tâmple, vârful degetelor se ating de cap.
Poziţia 2: CHIP - cu palmele peste ochi, cu degetele întinse, Cu palmele pe obraji, cu degetele întinse.
Poziţia 3: GÂT - cu o mână pe tiroidă, cu cealaltă pe restul gâtului, pe deasupra. Cu încheieturile mâinilor lipite, dar în formă de vază.
Poziţia 4: TIMUS ŞI INIMĂ - mâna stângă rămâne nemişcată (pe inimă), mâna dreaptă dedesubt, coate îndoite, braţele în triunghi.
Poziţia 5: PLEXUL SOLAR - cu degetele celor două mâini lipite, sub apendicele xifoid.
Poziţia 6: BURIC ŞI MIJLOC - o mână deasupra buricului, iar cealaltă dedesupt.
PoziŢia 7: HARA - cu mâinile la orizontală deasupra pubisului. Vârfurile degetelor se ating. Cu degetele mijlocii la perineu, dar de fiecare parte a organelor. E bună pentru circulaţia în picioare şi în ganglionii limfatici. Pe trunchi, se începe în unghi ascuţit şi se termină în unghi ascuţit.
Poziţia 8: CAP - cu mâinile una sub cealaltă, pe occipital.
Poziţia 9: CAP - cu mâinile în triunghi, în spatele capului (deasupra cefei).
Poziţia 10: TRAPEZ - coatele în aer, mâinile pe trapezi.
Poziţia 11: TRAPEZ - fiecare mână se pune pe umărul opus.
Poziţia 12: INIMĂ - palma mâinii în partea opusă (spate), sub omoplat.
Poziţia 13: PLEXUL SOLAR - cu mâinile orizontale, degetele se ating în partea din spate , degetele mari se ţin lipite de restul.
Poziţia 14: MIJLOC (spate) - mâinile orizontale, vârfurile degetelor se ating , degetele mari se ţin lipite.
Poziţia 15: SACRUM - mâinile orizontale la începutul regiunii sacrale. Vârful degetului mijlociu pe coccis, mâinile în unghi ascuţit de fiecare parte a coccisului, în V.

Când vă trataţi, aveţi încredere totală în Dumnezeu. Nu ştiţi nimic. Lăsaţi lucrurile să se întâmple. Fără reguli, fără griji.



CELE 10 VIRTUŢI ALE VINDECĂRII
  • Compasiune
  • Luciditate
  • Simplitate
  • Toleranţă
  • Corectitudine şi integritate
  • Calm
  • Credinţă
  • Slujire
  • Non-amestec
  • Iubire.
Nu uita: Reiki este în tine. El este energia de viaţă universală. El este originea şi sursa la care eşti legat. 
El este expresia iubirii necondiţionate.



Vă recomand să citiţi şi postarea despre 
PURIFICAREA ENERGETICA


 


 






Sursa: Joel Vichery - REIKI. 
       Penelope Quest - Autovindecarea prin Reiki
       


© Copyright 2015 Max's concept

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu