Selectati limba dorita

BROSURA AVON SI CATEVA LECTII DE MACHIAJ CA SA NE FACEM MAI FRUMOASE


FOLOSIREA COSMETICELOR ÎN TIMPURILE BIBLICE

Încă din cele mai vechi timpuri, femeile au căutat să fie mai frumoase. Picturile din morminte, frescele şi mozaicurile, sugerează că folosirea cosmeticelor era larg răspândită printre locuitorii Mesopotamiei şi ai Egiptului antic. Ochii migdalaţi, adică ochii machiaţi strident sub formă de migdală, erau foarte admiraţi. În Israelul antic nu s-au gasit fresce, mozaicuri sau picturi pe morminte care să dovedească faptul că şi femeile din acea parte a lumii foloseau cosmetice, dar unele relatări din Biblie, precum şi diferite obiecte descoperite de arheologi în acele ţinuturi, demonstrează că şi acele femei foloseau preparate şi proceduri cosmetice. Printre obiectele descoperite, ce au legătură cu folosirea cosmeticelor şi a parfumurilor, se numără bolurile de piatră şi paletele pentru zdrobirea şi amestecarea materialelor cosmetice, sticle de parfum în formă de morcov, vase de alabastru pentru ulei şi oglinzi de mână din bronz lustruit. O lingură de fildeş avea sculptate, pe o parte a cozii, frunze de palmier, iar pe cealaltă parte un cap de femeie înconjurat de porumbei.

Se pare că scoicile decorate erau foarte apreciate de persoanele înstărite, care le foloseau drept cutiuţe pentru cosmetice. În Egipt şi în unele situri arheologice din Canaan, au fost descoperite linguri cosmetice mici din fildeş sau din lemn, unele sculptate în forma unor fete care înoată sau în alte forme complexe, toate acestea dovedind că produsele cosmetice erau folosite în mod curent de femeile din acele timpuri.

Tratamentul de înfrumuseţare al femeilor din timpurile biblice includea folosirea produselor cosmetice pentru ochi, faţă şi piele. După ce se îmbăia, femeia îşi aplica pe pielea moale un ulei parfumat, apoi deschidea o cutie frumos colorată în care erau o mulţime de sticluţe, borcănaşe, vase mici din sticlă, fildeş, cochilie de scoică sau piatră, în care erau tot felul de uleiuri şi parfumuri cu arome suave de balsam, cardamom, scorţişoară, tămâie albă, miere, smirnă şi alte ingrediente.

Femeia scotea din cutie câteva linguri, farfurioare şi boluri cu forme delicate şi le folosea ca să amestece cosmeticele pe care le-a ales pentru ziua respectivă. Ne-o imaginăm privindu-se într-o oglindă de bronz, începându-şi cu grijă tratamentul de înfrumuseţare.

Având în vedere că au fost descoperite numeroase vase de sticlă şi de piatră, cu spatule mici pentru aplicarea fardului de ochi, este evident că multe femei din Israelul apostat - în special cele din familiile bogate şi din familia regală - adoptaseră obiceiul de a se machia strident cu fard de ochi şi cu alte produse cosmetice. 

În Israelul antic, producerea şi folosirea parfumurilor pe bază de ulei de măsline au o istorie îndelungată. Cartea biblică "Exodul", conţine o reţetă pentru fabricarea uleiului parfumat sacru, folosit de preoţi în timpul serviciului la templu. Acesta era un amestec de scorţişoară, smirnă şi alte plante aromatice. În Ierusalim, s-a descoperit un loc despre care arheologii cred că este un atelier din secolul I e.n., în care se produceau parfum şi tămâie pentru serviciul de la templu. Biblia face de multe ori referire la un ulei parfumat, care era folosit atât în scop religios, cât şi în viaţa de toate zilele 
(2 Cronici 16:14; Luca 7:37-46; 23:56).

Apa nu se găsea uşor în acea parte a lumii, aşa încât uleiurile parfumate erau bine venite în rezolvarea problemelor de igiena. Uleiul era folosit, în primul rând, pentru protejarea pielii de clima caldă şi uscată şi, în al doilea rând, datorită proprietăţilor sale cosmetice. 
(Rut 3:3; 2 Samuel 12:20).

Parfumurile şi uleiurile parfumate erau considerate bunuri de preţ precum argintul şi aurul. Ele erau extrase în cantităţi foarte mici din flori, fructe, frunze, răşini sau scoarţa de copac. Biblia menţionează câteva dintre aceste plante aromatice, cum ar fi aloea, balsamul, răşina de bdeliu, trestia, casia, scorţişoara, tămâia albă, smirna, şofranul şi nardul. Unele dintre ele erau plante indigene care creşteau în Valea Iordanului, altele erau importate din India, sudul Arabiei sau din alte zone vestite pentru comerţul cu mirodenii.

În Biblie, balsamul este menţionat în relatările despre regina Estera, regina din Şeba şi regele Ezechia.
De-a lungul timpului, oamenii s-au străduit să cultive din nou renumitele tufe de balsam. Balsamul era folosit chiar şi în negocierile politice. Potrivit istoricului Josephus, Marc Antoniu a obtinut o plantaţie cu aceşti arbuşti preţioşi pe care i-a dăruit-o reginei egiptene Cleopatra. Istoricul roman Pliniu a spus că, în timpul Războiului iudeilor din secolul I e.n., luptătorii iudei au încercat să distrugă toate tufele de balsam, pentru ca acestea să nu ajungă în mâinile romanilor.

Biblia nu condamnă folosirea cosmeticelor şi a obiectelor de înfrumuseţare, însă ne îndeamnă să le folosim cu moderaţie şi "cu judecată sănătoasă" (1 Timotei 2:9). Apostolul Petru a arătat că, "de mare valoare în ochii lui Dumezeu", este "un spirit blând şi liniştit".

Având în vedere că moda este în continuă schimbare, sfatul bilblic este cu siguranţă excelent pentru toate femeile creştine, tinere şi vârstnice deopotrivă.




Eu am folosit foarte mulţi ani produsele AVON, pentru că raportul preţ-calitate e foarte bun şi mi s-au potrivit. Dacă te interesează, acum poţi accesa online broşura electronică AVON, poţi contacta un reprezentant din zona ta si poţi comanda apoi produsele pe care le doreşti !


Demonstraţii de make-up cu produse AVON:
























S E R E N A 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu