Selectati limba dorita

IATĂ CUM DIABETUL POATE FI ÎNVINS DEFINITIV PRIN MIJLOACE NATURALE

Se Ştie : obişnuinţele alimentare determină sănătatea noastră.Numeroase studii o dovedesc.Trebuie să ştiţi exact ceea ce trebuie sa puneţi în farfurie.Tineţi cont de câteva indicaţii cu privire la hrana sănătoasă oferită de natură. Dar oare e suficient?



SPUNEŢI NU DIABETULUI !

Este maladia secolului. Alimentaţia necorespunzătoare şi activitatea fizică redusă pregătesc terenul acestei maladii, care se manifestă adesea în pragul vârstei de 40 de ani. Pentru a o combate, ni se indică două lucruri: regim si sport.



Nu putem să ne petrecem viaţa ignorând diabetul. Ne gândim că mâncăm normal, facem puţin sport, totul pare să meargă bine dar, treptat, apar problemele: vederea devine slabă, micile răni nu se mai cicatrizează, greutatea creşte ... Ce se întâmplă ? Încetul cu încetul, organismul a devenit rezistent la insulină: pancreasul nu mai reuşeşte să transforme excesul de zahăr (glucoza) în energie (glicogen), producând prea multa insulină.


Ce să faceţi ? Mergeţi la control.


O simplă probă de sânge, pe nemâncate, la fiecare 2-3 ani pentru siguranţă, vă permite să măsuraţi nivelul de glucoză şi să verificaţi dacă totul merge bine. Dacă acest nivel este prea ridicat, medicul vă va indica examene suplimentare cu scopul de a măsura evoluţia nivelului glicemiei pe parcursul unei zile (înainte şi după micul dejun, spre exemplu). Dacă acest nivel este prea ridicat, medicul vă va indica un regim strict (fără zaharuri rapide, ci numai cu zaharuri lente) sau să urmaţi un tratament, adesea mult prea restrictiv.


Care este totuşi cel mai bun mijloc de a evita diabetul ?


Să mâncaţi orice în cantităţi rezonabile, mai ales alimente feculente, şi să practicaţi un sport de rezistenţă cum ar fi mersul pe jos sau înot. Specialiştii estimează că, evitând diabetul, putem câştiga până la 12 ani de viaţă !


Diabetul gestaţional
  • Este un diabet tranzitoriu, care apare în timpul sarcinii şi încetează după naştere. Examenele regulate la care sunt supuse femeile însărcinate au în vedere detectarea acestuia cât mai devreme posibil.
  • Tratamentul presupune adesea un regim strict şi o supraveghere regulată (cu ajutorul unui ansamblu compus dintr-un ac steril şi mici benzi de hârtie-tester, femeia va măsura ea însăşi de mai multe ori pe zi nivelul glicemiei).
  • Se poate ajunge chiar la administrarea de medicamente sau injecţii zilnice cu insulină.
Dacă situaţia glicemiei ridicate rămâne neschimbată o perioadă lungă de timp, chiar şi după o perioadă de regim alimentar, medicul va ajunge la concluzia că aveţi diabet zaharat. Ceea ce trebuie să ştiţi este că metodele folosite de medicina modernă (insulina, medicamentele hipoglicemiante, dieta) nu sunt doar ineficiente, ci şi periculoase pentru sănătate. Folosirea lor dă un singur rezultat: boala devine incurabilă. Atunci de ce să le folosim?

Dar ce altceva am putea folosi?

Răspuns: Toate remediile necesare pentru vindecarea diabetului zaharat ne sunt date de către Natură. Acestea sunt: respiraţia sacadată, automasajul impulsurilor, odihna naturală de noapte, alimentaţia naturală şi altele.

Înainte de toate trebuie să învăţaţi să respiraţi corect, iar pentru asta trebuie să însuşiţi tehnica respiraţiei sacadate.

La toţi bolnavii de diabet, din cauza respiraţiei incorecte, zahărul este în permanenţă crescut comparativ cu oamenii sănătoşi. Dacă omul respiră pe nas corect de la naştere, atunci zahărul este tot timpul în limitele normale, apreciate de medici ca fiind la 6.0 - 6.5 mmol/L. Medicii nu cunosc acest detaliu şi de aceea încearcă prin toate mijloacele să coboare nivelul de zahăr al diabeticilor - cu respiraţie incorectă, la nivelul oamenilor sănătoşi - cu respiraţie corectă. Bineînţeles, acest lucru nu le reuşeşte iar pacientul e condamnat pe viaţă la injecţii cu insulină.

Chiar dacă zahărul a urcat până la 14 - 15 mmol/L nu trebuie să ne îngrijoreze acest aspect dacă folosim respiraţia sacadată. Atunci când foloseşte respiraţia sacadată, "bolnavul" îşi poate coborî nivelul zahărului până la nivelul oamenilor cu o respiraţie corectă.

Cele mai periculoase complicaţii în cazul diabetului sunt: pierderea vederii, cangrena picioarelor, bolile rinichilor, ficatului, inimii, tensiunea arterială crescută, şi altele. Cauza tuturor acestor abateri de la o stare de sănătate normală este: respiraţia incorectă.

Dacă veţi practica de cel puţin 4- 5 ori pe zi, timp de câteva minute, respiraţia sacadată, veţi preveni cu succes toate aceste complicaţii şi veţi redeveni un om complet sănătos.

Mai reţineţi că starea voastră de sănătate nu este dată de nivelul glicemiei sau al altor parametri, ci de felul în care vă simţiţi. Îngrijorător este doar când zahărul s-a ridicat, spre exemplu, la 20 mmol/L. V-aţi simţit rău şi încă nu aţi însuşit cum trebuie tehnica respiraţiei sacadate şi, prin urmare, nu o puteţi folosi pentru a coborî zahărul pe cale naturală. Altfel, ce treabă aveţi cu zahărul care a urcat la 10 - 12 mmol/L dacă vă simţiţi bine, nu aveţi dureri, iar fizicul şi psihicul sunt într-o formă bună? Nivelul zahărului se modifică în permanenţă - în funcţie de felul în care respiraţi, cum mâncaţi, beţi şi ce efort fizic faceţi, dar şi alţi factori. Merită să-i acordăm o atât de mare atenţie?




ESTE SCRIS ÎN BIBLIE: 

VIAŢA VOASTRĂ ESTE ÎN SÂNGELE VOSTRU!

Sângele vostru este fluxul vital! Sângele vostru este atât de bun (calitativ vorbind), pe cât este aerul pe care-l respiraţi, pe cât este ceea ce beţi, pe cât este ceea ce mâncaţi.

Cel mai important şi mai vital element pe care îl puteţi introduce în organism este AERUL.

AERUL este compus din aproximativ 79% atomi de azot şi cam 21% atomi de oxigen. Azotul şi oxigenul sunt de departe elementele esenţiale, principale, de care avem nevoie pentru a ne menţine trupul şi sufletul laolaltă, adică viaţa.

Azotul este baza aminoacizilor care compun proteinele din care sunt construite toate celulele şi ţesuturile din corp. Fără aportul necesar de azot, organismul s-ar dezintegra rapid. Deşi înghiţim azot cu fiecare lucru pe care îl mâncăm, azotul din aer este provizia cea mai constantă, deoarece azotul din alimente e disponibil doar atunci când le consumăm pe acestea. În schimb, azotul din aer este inhalat permanent.

Oxigenul este un element la fel de esenţial în nutriţia noastră, ce furnizează sângelui mijloacele de a oferi corpului căldura necesară pentru a-şi menţine funcţionarea normală. Ca element al combustiei, oxigenul mai este utilizat în organism pentru a arde şi a consuma celulele şi ţesuturile moarte sau uzate.

Putem exista, chiar păstrându-ne cursul firesc al vieţii, fără hrană solidă sau lichidă timp de zile, uneori săptămâni la rând, fără să pierim, dar nu putem continua să trăim în corpul fizic mai mult de câteva minute fără aer.


CUM INFLUENŢEAZĂ AERUL CALITATEA SÂNGELUI?

Azotul din aerul pe care îl respirăm este colectat de către sânge din plămâni şi livrat ficatului. În ficat, el este utilizat pentru repararea şi regenerarea proteinelor din tot corpul, ca supliment la azotul prezent în hrana pe care o ingerăm şi băuturile pe care le consumăm. Când respirăm aer impur şi poluat, azotul pe care îl inhalăm este diluat cu procentul de poluare din aer. Acest azot otrăvit infiltrează şi otrăveşte celulele şi ţesuturile din corp.

Acelaşi lucru se aplică şi oxigenului din aerul respirat. Oxigenul este un purtător mai consistent al poluării, deoarece, dacă azotul ajunge aproape instantaneu după ce-l inhalăm şi e procesat acolo, oxigenul pe care-l inspirăm e purtat de sânge prin tot sistemul, din cap până în picioare. Orice poluare prezentă la inspirarea aerului produce daune, mai întâi la nivelul creierului. Aceasta învăluie sistemul glandelor endocrine din zona creierului cu poluantul respectiv şi împiedică glandele să-şi facă treaba la eficienţă maximă. Poluanţii se infiltrează apoi în restul sistemului, pentru că fiecare strop de sânge traversează mereu sistemul.

Cam 9-10 litri de sânge sunt pompaţi de inimă în corp la fiecare 24 de ore. Reţineţi că toată rezerva de sânge a organismului uman este de aproximativ 5 litri!


SUNTEM CEEA CE RESPIRĂM, MÂNCĂM ŞI BEM !!!

Fiecare strop de lichid pe care îl introducem în sistem şi fiecare înghiţitură de mâncare pe care o ingerăm sunt descompuse în constituenţii atomici în intestinul subţire, prin procesul de digestie. Odată ce elementele atomice au fost eliberate din chim şi pot trece, prin osmoză, prin peretele intestinului, sângele le transportă mai întâi spre ficat prin vena hepatică, apoi de la ficat la inimă pentru a fi distribuite în tot organismul, după cum a dispus ficatul.

Astfel, sângele este legătura vitală între mâncare şi destinaţia sa finală, unde are rolul de a hrăni celulele şi ţesuturile organismului.

Oxigenul, pe care îl inhalăm şi care e conţinut în sânge, se combină cu elementul carbon, din alimentele pe care le consumăm, pentru a forma dioxidul de carbon (sau acid carbonic în formă gazoasă), care este în mare parte evacuat atunci când expirăm în cadrul respiraţiei. Dioxidul de carbon este un gaz mai greu decât aerul şi nu poate susţine respiraţia. Dacă cineva s-ar afla într-o atmosferă cu puţin oxigen şi mult dioxid de carbon, s-ar sufoca. Dacă în aerul pe care îl respirăm ar fi chiar şi 14% sau 15% dioxid de carbon, am muri.

Carbonul este unul dintre ingredientele principale din compoziţia carbohidraţilor. Consumul în exces de alimente ce conţin carbohidraţi, cu absenţa sau deficitul de legume proaspete, crude, din meniuri, mai mult sau mai puţin regulat, produce ceea ce se numeşte otrăvire cu amidon. Aceasta este rezultatul generării unui volum vast de dioxid de carbon, prin combustia atomilor de carbon de către oxigenul din sânge, care nu poate fi eliminat complet.

Rata bătăilor inimii este regulată de volumul de dioxid de carbon din sânge. Pe măsură ce punem muşchii în mişcare, aceştia produc dioxid de carbon. Dioxidul de carbon este cules de sânge şi, în zece secunde după ce a părăsit muşchiul, determină inima să bată mai repede. Aşadar, din cauza volumului mare de carbon în carbohidraţi, cu cât mâncăm mai mulţi carbohidraţi, cu atât mai mare este riscul de a face tulburări ale cordului.


CONCLUZIA:
Carbohidraţii trebuie însoţiţi întotdeauna de legume proaspete şi crude, pentru a nu fi nocivi. Este incredibil cum medicii restricţionează consumul de legume şi fructe la diabetici pe motiv că ar creşte glicemia. Chiar şi la diabetici alimentaţia trebuie să fie cât mai naturală, fără nicio restricţie. Nivelul de zahăr în sânge nu creşte din cauza produselor bogate în glucoză pe care le consumaţi, ci din cauza respiraţiei incorecte. Respiraţia sacadată vă va permite să înlăturaţi deficitul de oxigen din organism şi să normalizaţi nivelul zahărului fără a utiliza medicamente sau a urma vreo dietă.

La ce foloseşte dieta dacă bolnavii de diabet, deşi respectă indicaţiile medicale ale unei diete severe, evitând să consume zahăr în formă pură sau alimente care conţin zahăr, au adesea nivelul zahărului în sânge destul de ridicat!?!

Aşadar, niciun fel de dietă! Puteţi mânca orice, inclusiv zahăr în formă pură, care este folositor în special pentru creier. Niciun fel de restricţii, nici la mâncare, nici la lichide. Dacă vă e sete, beţi apă atât cât vă este poftă, aceasta fiind nevoia organismului vostru. Ca şi nevoia de a urina: de câte ori simţiţi nevoia.

Reţineţi: odihna naturală de noapte este veriga de bază în vindecarea pancreasului şi a tuturor celorlalte organe bolnave. În timpul odihnei de noapte, folosiţi în mod activ respiraţia sacadată, atuomasajul impulsurilor şi alte mecanisme ale autoreglării manuale. Străduiţi-vă să folosiţi la maxim aceste tehnici pentru vindecarea diabetului zaharat şi a tuturor celorlalte boli. Până şi cancerul este rezultatul acidităţii din corp la care se adaugă hipoxia datorată lipsei de oxigen. Dar mai întâi trebuie să vă însuşiţi bine toate mecanismele autoreglării sănătăţii pe care vi le-a oferit Natura.

Renunţaţi la obiceiul de a vă trata imediat cu medicamente la cea mai neînsemnată durere de cap, de inimă, sau de orice altă natură. Folosiţi imediat respiraţia sacadată. Dacă după asta durerea a trecut, nu veţi mai fi nevoit să luaţi medicamente.

În prima perioadă, la nevoie, puteţi folosi, pe lângă respiraţia sacadată şi medicamentele recomandate de medic, la care însă renunţaţi treptat, pe măsură ce vă simţiţi bine. În cazul insulinei, puteţi reduce câte 1 - 2 unităţi de insulină pe zi. În cazul tabletelor, începeţi să reduceţi cu 1/4, apoi 1/2 dintr-o tabletă şi tot aşa. Cel mai bine ar fi să aveţi un senzor de mână care să vă indice permanent starea glicemiei şi vă dea alarma pe telefonul mobil dacă e cazul să luaţi măsuri urgente sau un aparat cu teste obişnuit. 


Nu trebuie să intraţi în panică dacă zahărul a urcat brusc (de exemplu de la 8.5 mmol/L la 14 mmol/L), analizaţi circumstanţele. Acest salt se poate datora alimentaţiei şi cu atât mai mult nu avem de ce să ne facem griji. Folosiţi respiraţia sacadată şi zahărul va scădea brusc până la un nivel acceptabil.

Important în orice situaţie este felul în care vă simţiţi. Dacă vă simţiţi bine, sunteţi energic, vioi, nu vă doare nimic, înseamnă că totul e în regulă. În procesul activităţilor de peste zi (muncă fizică, mers, şi altele) nivelul zahărului în sânge va coborî în mod natural, pe măsură ce va fi asimilat de către organism. De aceea, dacă zahărul a crescut la 20 mmol/L, nu vă grăbiţi să luaţi insulină sau medicamente hipoglicemiante. În această situaţie este mai bine să-i oferiţi organismului posibilitatea să lucreze asupra stării lui, ajutându-l cu respiraţia sacadată, automasajul impulsurilor şi alte mecanisme de autoreglare naturală.

Aceste mecanisme sunt valabile şi în cazul obezităţii, ajutându-vă să vă reglaţi greutatea fără a mai fi chinuiţi de tot felul de diete de slăbit. S-ar putea ca şi condiţia fizică, slăbitul sau tonusul pe care le punem pe seama sportului, să se datoreze în fapt tot respiraţiei pe care o practicăm în timpul efectuării exerciţiilor fizice intense.

Chiar şi cei subponderali au această problemă a respiraţiei incorecte, pentru că şi ei au metabolismul dereglat din lipsă de oxigen.

CONCLUZIA:
Cauza principală a îmbolnăvirii pancreasului constă în respiraţia incorectă a bolnavilor de diabet. Aceşti bolnavi se confruntă din această cauză cu un deficit de oxigen, datorită căruia celulele beta nu pot asimila din sânge zahărul şi grăsimile de care au nevoie pentru o funcţionare normală. În consecinţă, pancreasul îşi va diminua funcţia de producţie a insulinei până la sistarea completă a ei.

Acest proces e cu bătaie lungă. Îmbolnăvirea pancreasului şi încetarea funcţionării lui duc la apariţia deficitului de insulină, fără de care celulele muşchilor nu pot asimila zahărul din sânge pentru a se alimenta, are loc o dereglare a metabolismului carbohidraţilor şi concentraţia de zahăr în sânge creşte peste limita normală. Pe lângă asta, deficitul de oxigen din organism din cauza respiraţiei incorecte duce nu doar la afectarea pancreasului şi la apariţia deficitului de insulină, ci şi la îmbolnăvirea celorlalte organe. Metabolismul va fi oxidat. Acest lucru duce la dereglarea nu doar a metabolismului carbohidraţilor, ci şi a celorlalte procese metabolice: al grăsimilor, proteinelor, mineralelor, apei şi multe altele.

Astfel, respiraţia incorectă este cauza dublului deficit: de oxigen, dar şi de insulină. Imediat ce bolnavul începe să folosească respiraţia sacadată, toate organele şi muşchii primesc oxigen, prin urmare şi zahăr, grăsimi, şi celelalte substanţe nutritive ce nu puteau fi asimilate corect. Primindu-şi oxigenul şi alimentele necesare, celulele pancreasului încep să producă din nou insulină proprie atât de necesară organismului. Concomitent cu însănătoşirea pancreasului, are loc însănătoşirea tuturor celorlalte organe şi sisteme fiziologice afectate.

Ca rezultat, diabetul zaharat se vindecă cu succes, şi mai ales fără injecţiile cu insulină, antidiabetice orale sau dietă.



Vom putea mânca tot ce dorim, fără restricţii!


TEHNICA RESPIRAŢIEI SACADATE

Respiraţia sacadată are 3 tipuri de inspiraţie:
  1. imitaţia inspiraţiei,
  2. inspiraţie superficială,
  3. inspiraţie moderată.
Expiraţia se realizează folosind 3 sunete: 
  1. "ha", 
  2. "u" şi 
  3. "fff".
Trebuie să înveţi să expiri îndelung ! 

O astfel de respiraţie o avem  atunci când în mod natural plângem, ceea ce şi explică efectul benefic al plânsului asupra organismului. Expiraţiile prelungite asigură menţinerea în sistemul sangvin a unui metabolism al gazelor corect, prin care bioxidul de carbon trebuie să fie de trei ori mai mult decât oxigen. În condiţiile unui asemenea metabolism, oxigenul se desprinde uşor de hemoglobină, care îl livrează tuturor organelor şi muşchilor, asigurând funcţionalitatea la parametri optimi a tuturor proceselor metabolice.

La bolnavii de diabet, expiraţia este mai scurtă decât inspiraţia, deoarece muşchii pulmonari sunt slăbiţi, ceea ce duce la dereglarea metabolismului gazelor. În aceste condiţii, oxigenul se leagă prea strâns de hemoglobină, iar aceasta e principala cauză a formării deficitului de oxigen în toate organele şi toţi muşchii, precum şi a dereglării tuturor proceselor metabolice şi a îmbolnărivrii diverselor organe, în primul rând a pancreasului.

Lanţul dereglărilor metabolismului poate fi reprezentat astfel: respiraţie incorectă - formarea deficitului de oxigen - îmbolnăvirea pancreasului - formarea deficitului de insulină - dereglarea puternică a metabolismului carbohidraţilor, lipidelor, proteinelor şi a celorlalte procese metabolice - afecţiuni multiple ale organelor interne (inimă, ficat, rinichi).

Lanţul obţinut prin respiraţie corectă este următorul:
respiraţie corectă - lichidarea deficitului de oxigen - însănătoşirea pancreasului - lichidarea deficitului de insulină - normalizarea tuturor proceselor metabolice, inclusiv al carbohidraţilor - însănătoşirea celorlalte organe afectate - vindecarea diabetului.

Să începem !

1. Imitarea inspiraţiei - se efectuează din trei posturi corporale: stând în picioare, aşezat şi mergând lent prin cameră.
În timpul acestei inspiraţii, trebuie să avem senzaţia clară că aerul a rămas în gură şi nu a plecat în plămâni. Se execută cu sunetul "ha" sau "c".
În varianta inspiraţiei cu sunetul "ha", se realizează astfel: o inspiraţie slabă, scurtă de 0.5 secunde, obligatoriu cu suspine (ca la plâns). Deschidem iniţial doar un pic gura (mai mult o întredeschidem), apoi pronunţăm un foarte slab "ha", inspirând aer totodată. Dacă aţi simţit o parte din aer ajuns în plămâni, atunci a fost o imitare a inspiraţiei greşită. Repetaţi pentru a memora de câteva ori aceste inspiraţii, de fiecare dată atenuându-le forţa, până obţineţi efectul dorit.

Varianta imitaţie cu sunetul "c": întredeschideţi puţin gura, fixaţi această poziţie a gurii şi abia apoi pronunţaţi sunetul "c" cu limba sprijinită în cerul gurii, care nu va permite aerului să ajungă în plămâni. Nici înainte, nici după sunetul "c" nu luăm aer în plămâni. Doar respectând această regulă, imitaţia este executată corect. Atenţie să nu pronunţaţi "ch" în loc de "c".

Începem cu imitaţia inspiraţiei pentru că avem nevoie la început de o expiraţie prelungită. Aşadar, după imitaţia inspiraţiei, expiraţi prelung pe unul din următoarele sunete: "ha", "u" sau "fff". Aceste sunete se deosebesc între ele prin forţa interacţiunii. Cel mai eficient este sunetul "fff" - cel mai puternic; normalizează rapid tensiunea, atenuează dureri ce au cauze diverse. Utilizând sunetul "fff" pe expiraţie, tensiunea poate să scadă în numai 4-5 minute de la 200 la 140 - 120, fără a folosi medicamente.
Dacă organimsul nu acceptă sunetul "fff" din cauza unor boli asociate, tensiunea poate să nu scadă, ci dimpotrivă, să crească, pot apărea dureri, ameţeli, etc. De aceea nu este recomandat să începem învăţarea tehnicii respiraţiei sacadate cu acest sunet, putând fi riscant la început. Cel mai bine este să începem cu sunetul mai slab, "ha". Acest sunet normalizează treptat toate abaterile şi dereglările din organism şi această temporizare poate fi chiar mai benefică decât o îmbunătăţire rapidă şi bruscă.

Dar care este criteriul după care alegem sunetul pentru expiraţie?
Regula este următoarea: sunetul cu care putem expira mai uşor şi mai plăcut este şi sunetul cel mai bun. Totul trebuie să decurgă natural, fără să forţăm nimic.
Expiraţia trebuie să fie ritmică şi prelungită, indiferent de sunetul ales. Intensitatea respiraţiei trebuie să fie aceeaşi, egală, de la început până la sfârşit. Nu expiraţi abrupt, brusc!
Durata optimă a expiraţiei este de 3 secunde (iniţial puteţi număra în gând, 1 secundă, două, trei).
După fiecare expiraţie, faceţi o pauză. După ce expiraţi, reţineţi respiraţia, făcând o pauză de 2 secunde (iar număraţi în gând, o secundă, două secunde, dar ceva mai lent decât în timpul expiraţiei). În timpul pauzei nu respiraţi nici pe nas, nici pe gură (după ce expiraţi puteţi ţine gura închisă sau deschisă, important fiind să nu respiraţi).
Făcând respectiva pauză, executaţi imitaţia inspiraţiei din nou cu sunetul "ha" sau "c" (alegeţi sunetul care vă place), apoi expiraţi, pauză, imitarea inspiraţiei; repetaţi ciclul.

În timpul expiraţiilor prelungite, are loc deblocarea oxigenului care a fost depozitat de sistemul sangvin în timpul respiraţiei incorecte pe nas. Iată de ce nu e corect să spunem în acest caz că bolnavul nu respiră deloc.

Care sunt semnalele care ne spun că organismul nu mai are nevoie de imitarea inspiraţiei? În primul rând, nu mai avem ce să expirăm. Acesta e semnalul că trebuie să încetăm imitaţia şi să trecem la următorul tip de respiraţie - cea superficială. În al doilea rând nu mai ajunge aer, simţim că ne sufocăm. Astfel, mai întâi scăpăm de senzaţia de sufocare, inspirând adânc aer în plămâni (cât dorim), apoi, după această inspiraţie amplă, expirăm prelungit cu sunetul "fu" (ca şi cum ne-am dezumfla). Dacă nu v-a reuşit de prima dată, faceţi o pauză de 2 secunde şi reluaţi, până vă simţiţi bine, dar nu mai mult de 2 ori la rând. După ce am înlăturat astfel senzaţia de sufocare, trecem la următarul tip de respiraţie - respiraţia superficială.

2. Respiraţia superficială - inspiraţie cu sunetul "ha", scurtă de 0.5 secunde, cu suspine, aparent asemănătoare cu imitaţia inspiraţiei, însă de data aceasta inspiraţia e energică iar aerul ajunge parţial în plămâni. Aerul inspirat însă nu-l tragem direct în plămâni, ci lovim cu el cerul gurii şi laringele. Pentru a obţine acest efect, în timp ce inspiraţi deschideţi suficient de tare gura, iar după ce inspiraţi energic, lăsaţi gura deschisă.

Regulile privind respiraţia superficială sunt aceleaşi ca şi pentru imitaţia respiraţiei:
  • respiraţi până puteţi expira uşor, neforţat;
  • expiraţi ritmic, o expiraţie trebuie să dureze până la 3 secunde;
  • când nu mai puteţi inspira superficial (nu mai puteţi expira, expiraţi cu dificultate sau începeţi să vă sufocaţi) treceţi la următorul tip de respiraţie - respiraţia moderată. Dacă simţiţi că vă sufocaţi, scăpaţi de această senzaţie inspirând adânc, apoi expirând prelung cu sunetul "fu", aşa cum am explicat şi în cazul imitaţiei.
3. Inspiraţia moderată - inspiraţie cu sunetul "ha" - 1 secundă, liniştită, fără suspine, de data aceasta tot aerul ajunge în plămâni.
Regulile respiraţiei moderate sunt aceleaşi ca şi pentru imitaţie şi respiraţia superficială: bolnavul respiră până până poate să respire fără dificultate. 

Când nu mai avem ce expira, trecem la respiraţia obişnuită pe nas. 
Finalul respiraţiei moderate înseamnă şi finalul "şedinţei" de respiraţie sacadată.

Sfat: Nu e bine să exageraţi cu respiraţia sacadată din prima. În primele zile, puteţi să vă limitaţi şedinţa la 2 - 3 minute, de 4 - 5 ori pe zi. Important e să vă însuşiţi tehnica respiraţiei sacadate în mod corect şi cu timpul să o consolidaţi până la formarea automatismelor, crescând durata unei şedinţe la 5 - 10 minute, apoi la 20 - 30 de minute şi cu timpul chiar la o oră sau mai mult, dar numai pe măsură ce veţi stăpâni această tehnică, veţi începe să vă simţiţi mai bine şi să vedeţi rezultate pozitive concrete.

Respiraţia sacadată are doar efecte benefice, nu dă dureri de cap, ameţeli sau alte simptome de disconfort, dar cu condiţia să fie executată corect. Dacă în timpul şedinţei de respiraţie a început să vă doară capul sau v-a luat cu ameţeli sau aveţi alte neplăceri, e un semnal că trebuie să întrerupeţi şedinţa deoarece nu aţi însuşit corect tehnica.

Am menţionat anterior că respiraţia sacadată se poate face din trei posturi: stând în picioare, aşezat sau mergând prin cameră. Totuşi, nu folosiţi imitaţia respiraţiei, ci treceţi direct la respiraţia superficială dacă vă aflaţi pe stradă sau staţi întins în pat.

Dacă în timpul respiraţiei obişnuite pe nas a apărut un oarecare disconfort evident, atunci începeţi şedinţa de respiraţie nu cu imitaţia inspiraţiei, ci cu respiraţia superficială (punctul 2).

Bolnavul de diabet zaharat trebuie să folosească zilnic tehnica respiraţiei sacadate pentru însănătoşirea organismului său, în medie de 4 - 5 ori pe zi. Admitem că nu aveţi niciun fel de dureri şi că vă simţiţi bine. Cu toate acestea, puteţi executa măcar 3 - 5 minute respiraţia sacadată, în scop profilactic. Prin respiraţia sacadată, realizaţi însănătoşirea pancreasului şi a celorlalte organe.


De un real folos ne poate fi şi oxigenul stabilizat folosit sub formă de picături în apa de băut.


Se poate substitui cu apă oxigenată, nu mai mult de 2-3 picături la un pahar de apă, având grijă să nu atingeţi dantura (maxim 2 pahare pe zi). Dar cel mai sănătos e să ne luăm oxigenul din aer.



AUTOMASAJUL IMPULSURILOR

Pe lângă respiraţia sacadată, Natura a oferit omului un alt mecanism al însănătoşirii tuturor organelor, inclusiv a pancreasului - automasajul impulsurilor. Medicii, din păcate, nu ştiu nimic despre aceasta.

Principiul acţiunii mecanismului automasajului impulsurilor constă în următoarele: atunci când substanţele nutritive ajung la pancreas, creierul îi dă un semnal specific pentru a-i grăbi restabilirea funcţiilor. Punctele biologic active de pe suprafaţa pielii corpului, legate de pancreas, devin astfel sensibile şi apare o senzaţie de mâncărime în acele locuri. Bolnavul trebuie să-şi maseze aceste zone sensibile pentru a stimula alimentarea pancreasului. Celulele beta îşi primesc zahărul şi grăsimile de care au nevoie şi încep să producă insulină în concordanţă cu necesităţile organismului.

În acest mod are loc însănătoşirea pancreasului şi restabilirea funcţiilor lui.

Automasajul impulsurilor constă în acele manevre de scărpinare şi netezire pe care le face fiecare om. Uşoarele mângâieri ale capului, gâtului, mâinilor, pieptului, picioarelor, etc., produc "impulsuri", adică zone care la atingere produc plăcere, furnicături, gâdilituri, sunt mai sensibile la atingere. Continuaţi să neteziţi aceste zone până când senzaţia de plăcere dispare, apoi treceţi la alte părţi ale corpului. Identificând acele puncte biologic active, conectate la diverse organe, puteţi acţiona prin masaj asupra lor pentru a ajuta însănătoşirea întregului organism.

Instrumentele de bază ale acestui mecanism sunt chiar mâinile noastre. Netezim cu palmele şi degetele diferite zone ale corpului, ne scărpinăm cu unghiile - toate aceste manevre sunt atât de fireşti. Ne putem folosi în acest scop şi de peria pentru masaj, un aparat de masaj la domiciliu, iar pentru spate e suficient un prosop flauşat. După ce facem respiraţia sacadată sau alte tehnici de respiraţie profundă, va tebui să fim atenţi la zonele în care simţim mâncărimi sau furnicături (impulsuri) sub piele şi să le masăm. Acolo sunt depuneri ce trebuie activate prin masaj.

În timpul masajului impulsurilor este foarte importantă senzaţia de "plăcere". Dacă atingerile (cu mâna, peria, prosopul, etc.) vă provoacă senzaţii neplăcute, atunci e bine să nu mai insistaţi. Cu alte cuvinte, aici se manifestă compatibilitatea dintre masaj şi natura voastră fiziologică. Cu cât mai mare va fi această compatibilitate, cu atât mai eficient va fi procesul de însănătoşire.

Pentru a nu disimula implsurile, este indicat să dormiţi absolut goi, fără haine. Odihna de noapte este foarte importantă indiferent de durata ei. La unii diabetici somnul de noapte poate ajunge de la 5 - 8 ore până la 14 ore.



CUM SĂ PROCEDEZE BOLNAVII DE DIABET TRATAŢI DEJA DE MEDICI

Medicii nu sunt în stare să vindece diabetul, ceea ce şi recunosc. 
Cu toate acestea, îşi conving pacienţii de faptul că metodele lor de tratament constituie singura modalitate de a ieşi din această situaţie gravă. Neavând o altă alternativă, bolnavii sunt nevoiţi să respecte toate recomandările acestora. În primul rând, dacă bolnavul se scapă cu vorba că, pe lângă insulină, alte medicamente recomandate şi dietă, foloseşte remedii care nu i-au fost recomandate medical, medicul, de regulă, reacţionează destul de dur. Îi cere pacientului să renunţe la celelalte remedii, în caz contrar ameninţându-l că-i retrage ajutorul de specialitate. Sau îi spune bolnavului că, în acest caz, nu va răspunde pentru eventualele consecinţe negative.

În al doilea rând, medicii ei înşişi evită să folosească metode de tratament neavizate de ministerul sănătăţii, chiar dacă aceste metode au rezultate pozitive în mod evident, de teama reacţiei colegilor lor. În astfel de condiţii nici nu poate fi vorba despre folosirea respiraţiei sacadate pentru vindecarea altor bolnavi.

În al treilea rând, toţi mediciii sunt literalmente "zoombie" când vine vorba despre medicamente. Ei nici nu-şi pot imagina că multe boli, inclusiv diabetul zaharat, pot fi tratate cu succes fără a folosi vreun preparat medicametos. Şi e dificil să-i învinuieşti pentru asta, doar aşa au fost instruiţi 6 ani la facultate, câţiva ani la specializare, iar apoi eliberând zilnic reţete pentru medicamente.

În al patrulea rând, în încercarea lor de a se justifica în faţa bolnavilor privind eficienţa metodelor lor de tratament al diabetului. aduc adeseori următoarea scuză: "Nu vă aşteptaţi la minuni, acesta este tratamentul în toată lumea, chiar şi în ţările cele mai dezvoltate". În linii mari, impresia este că, pe de o parte, comunitatea medicală nu este câtuşi de puţin pregătită să accepte noi metode de tratament ale diabetului, iar pe de altă parte, că se opune puternic acestor idei şi metode naturale de tratare a pacienţilor.

Întrebarea firească este: cum ar trebui să procedeze în această situaţie, deloc uşoară, bolnavii de diabet? Bolnavii înşişi trebuie să facă alegerea:

  • să continue tratamentul prescris de medici, ştiind din capul locului că rezultatul va fi nul;
  • să folosească respiraţia sacadată şi celelalte mecanisme de autoreglare naturală. 
Varianta propusă de medici presupune în mod obligatoriu întregul set de măsuri luate zilnic: injecţiile cu insulină, măsurarea glicemiei, administrarea de medicamente hipoglicemiante, dieta cu restricţii drastice a folosirii zahărului în stare pură şi a multor alimente.

Varianta medicinei naturale propune renunţarea treptată şi într-un final definitiv la toate remediile propuse de medici şi trecerea la mecanismele naturale ale sănătăţii. Bolnavul trebuie să conştientizeze clar că în cea de-a doua variantă medicii nu-i vor mai fi alături, fiind nevoit de-acum încolo să-şi poarte singur de grijă. Principala condiţie a acestei variante este să-şi însuşească înainte de toate respiraţia sacadată. Din momentul folosirii metodei respiraţiei sacadate, bolnavul va trebui să-şi monitorizeze singur modul în care o să-şi scadă treptat doza de insulină, tratamentele medicamentoase şi reintroducerea în dietă a alimentelor interzise. De ce? Pentru că nu va mai putea respecta dozele prescrise de medic şi medicul se va supăra, iar dacă va continua cu aceleaşi doze, va fi în situaţia de a se confrunta cu frecvente hipoglicemii şi chiar come hipoglicemice. Chiar dacă ne gândim că medicul nu are cum să ştie de respiraţia sacadată, conflictul e inerent pentru că nu vom putea merge pe prescrierile lui şi respiraţia sacadată în acelaşi timp, din cauzele explicate mai sus.

Grea alegere!!! Îţi trebuie şi mult curaj, şi înţelegerea familiei.


Succes şi ... Doamne-ajută !


S E R E N A

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu